16 aprilie 2021
Versiunea 2.0.9
Mai ales după anul ce a trecut, Nevoia noastră de Conectare a suferit grav.
Socializarea mămicilor, atât cât era ea, a dispărut aproape total. Dar, iată că, încet-încet, lucrurile par să își revină la normal (orice-ar însemna asta).
Fiecare dintre noi ne alegem cu grijă prietenii, după mai multe criterii.
Știm sigur că valoarea comună a tuturor părinților din Parents este educația pentru creșterea echilibrată a copiilor. E frumos să ne vedem fiecare drăgălășeniile puilor noștri, reușitele și provocările din viața de părinte.
Cât de fain ar fi să descoperi că mămicile pe care le vezi în Comunitate sunt de fapt în apropierea ta?
Sau, atunci când te duci într-o vacanță, la mare, de exemplu, să găsești pe plajă mămici din Parents?
Ei bine, acum se poate!

Ce e nou în Parents
1. Părinți aproape de tine
După ce actualizezi aplicația la ultima versiune, vei vedea în Comunitate două schimbări majore.
În partea de sus a secțiunii Comunitate vei găsi secțiunea „Aproape de tine”. Acolo vei vedea părinții care locuiesc sau se află acum în apropierea ta.

- Apasă pe numele unui utilizator și vizitează-i profilul.
- Intră pe iconița cu hartă și vezi toate persoanele din apropierea ta.
- Pentru a funcționa această opțiune trebuie să oferi aplicației acces la locație, într-unul din cele 2 feluri:
- Oferă acces doar atunci când aplicația este deschisă

- Oferă acces punctual, doar atunci când vrei să folosești secțiunea „Aproape de tine”. Aplicația îți va cere acces la locație de fiecare dată când intri în această secțiune.

Poți contacta mămicile cu care ai vrea să discuți în Conversații, direct de pe profilul lor.

Tu și familia ta sunteți în siguranță
Pentru că siguranța ta este prioritatea noastră, aplicația arată locația aproximativă, nu exactă, atât a ta, cât și a celorlalți părinți din aplicație.

2. Vizionează programele de Parenting direct din Comunitate
Ca să-ți fie mai ușor să vizionezi programele tale de parenting, acum ai opțiunea de a vedea episodul la care ai rămas, direct din secțiunea Comunitate, iar progresul tău se salvează automat.

Hai în Parents să cunoști părinți la fel ca tine în apropierea ta!

Dacă întâmpini dificultăți în timp ce navighezi sau dacă ai sugestii pentru noi, trimite-ne un mesaj din Setări – Ajutor – Contactează-ne SAU trimite-ne e-mail pe app@parentsapp.co.