28 mai 2021
Versiunea 2.2.0
Știi acele momente în care vrei să postezi o poză cu copilul tău, dar nu te poți decide pe care să o alegi?
Asta pentru că da, noi, părinții, avem telefoanele burdușite de sute de poze cu copiii noștri, de cele mai multe ori, în aceleași ipostaze.
Eu îmi amintesc că mă întâlnisem cu o fostă colegă de-ale mele, în urmă cu câteva luni. Și nu îi venise să creadă cât de repede au trecut anii și cum ne-am schimbat.
Stai să ți-l arăt pe David, i-am zis.
Și după replica asta, au urmat câteva zeci de secunde bune, în care doar am dat scroll. Și parcă pozele acelea faine cu fiul meu dispăruseră din telefon.

În schimb am dat peste jumătăți de cap, cele mai multe poze doar cu fruntea, unele neclare, altele făcute în mișcare…
Și acum, când îți scriu ție despre noile funcții din Parents, mă gândesc cât de bine mi-ar fi prins și mie atunci să le fi avut.
Să îți spun despre ce e vorba.
Ce e nou în Parents
Pe lângă că Jurnal se transformă în Momente…

… iată care sunt noile funcționalități ale acestei secțiuni de care te poți bucura:
1. Funcția Auto-Import
Uploadezi mult mai ușor și rapid fișierele tale media cu funcția de Auto-Import, care îți ține jurnalul sincronizat cu toate amintirile noi create.

Poți alege dacă vrei să folosești funcția de Auto-Import sau nu.
De asemenea, poti verifica fotografiile pe care aplicația le-a selectat și poti alege pe care dintre ele le păstrezi si pe care nu.
La urma urmei, ochiul de mamă e mai bun decât și cea mai avansată tehnologie AI ????
Dacă vrei ca Auto-import să se întâmple numai cand folosesti Wi-Fi, lasă ultima opțiunea nebifată (ca în imagine).

Dacă nu te deranjează să consumi date mobile pentru acest import, poți să o bifezi. Ține minte, aceasta poate duce la o suprataxă de folosire internet de la operatorul tău de telefonie.
2. Albume
Toate fotografiile și clipurile tale video sunt într-o secțiune privată, unde poți crea albume cu doar un singur click și le poți organiza inteligent.
Uite cum am făcut eu:

3. Amintiri grupate inteligent
Fișierele tale video sunt grupate în timp, după ani, luni și zile, pentru a păstra vii amintirile adunate.
4. Tag membrilor familiei
Direct din Moments, poți selecta ce momente dorești să împărtăși cu cei din aplicația Parents și îți poți eticheta membrii familiei, ca să poți filtra apoi după poze doar cu tine și copilul, doar cu tati și copilul sau cu copiii tăi, împreună.
De asemenea, am făcut diverse alte mici reparații și îmbunătățiri bazate pe feedback-ul tău și pe al celorlalți părinți din Parents, pentru care vă mulțumim!

Dacă întâmpini dificultăți în timp ce navighezi sau dacă ai sugestii pentru noi, trimite-ne un mesaj din Setări – Ajutor – Contactează-ne SAU trimite-ne e-mail pe app@parentsapp.co.